Un nou studiu publicat în revista Science Advances a descoperit acum dovezi că a mânca împreună cu alții ar putea ajuta corpul să-și echilibreze nivelurile de zahăr din sânge.
În experimente, 108 participanți au consumat puțin peste 100 de grame de pâine albă din grâu. Timp de două ore următoare, cercetătorii au urmărit răspunsul glicemic al acestora.
Într-un scenariu, participanții au mâncat pâinea singuri. În alt scenariu, au fost însoțiți de un companion apropiat.
În scenariul social, nivelurile de zahăr din sânge au crescut mai puțin și s-au întors mai repede la nivelul de bază decât în scenariul în care au mâncat singuri.
Autorii argumentează că acest lucru se aliniază cu un „fenomen robust” la oameni.
„Reglarea zahărului din sânge nu depinde doar de ce mâncăm, ci cu cine mâncăm,” explică Shir Atzil de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel.
„Relațiile noastre au un rol biologic activ în starea noastră fizică.”
Atzil și colegii săi susțin că descoperirile lor oferă o confirmare a conceptului de ‘fiziologie socială’.
Aceasta este o structură biologică pentru înțelegerea modului în care legăturile dintre viața noastră interioară și exterioară s-au dezvoltat de-a lungul timpului.
Fiziologia socială ar putea explica cel puțin parțial de ce, ca specie, suntem incentivați să cooperăm: suntem organisme interdependente care depind una de cealaltă pentru o supraviețuire sporită.
Putem vedea acest lucru în sângele nostru, chiar și atunci când nu ne atingem fizic.
„Obișnuiam să considerăm corpul ca un sistem izolat care se reglează singur,” explică Atzil.
„Descoperirile noastre arată că fiziologia umană este inherent socială. Fiind aproape de cineva drag, corpul tău cheltuie mai puțină energie fizică pentru a se regla singur. Acest lucru ne aduce un beneficiu metabolic direct atunci când suntem împreună și dezvăluie un motiv evolutiv de bază pentru care oamenii formează legături în primul rând: corpul nostru funcționează mai bine împreună.”
La alte animale sociale, cum ar fi muștele de fructe, rozătoarele, porcii și maimuțele, studiile sugerează că izolarea poate scurta durata vieții, suprima sistemele imunitare sau amplifica reacțiile de stres.
Dar din motive etice, aceste tipuri de experimente nu sunt efectuate la oameni.
În schimb, cercetătorii folosesc mici modificări în modul în care funcționează corpul singur versus în medii sociale pentru a înțelege mai bine cum ne schimbăm în prezența altora.
Răspunsurile la glucoză sunt o modalitate inteligentă de a face acest lucru.
Când șoarecii sunt ținuți în izolare socială, studiile au constatat că le modifică semnalizarea insulinei și le afectează funcția metabolică, crescând riscul de obezitate.
În comparație cu acestea, singurătatea la oameni este asociată cu controlul glicemic dereglat și prezice diabetul de tip 2.
„În timp ce studiile anterioare s-au concentrat pe consecințele izolării sociale, studiul actual identifică un beneficiu direct și cuantificabil al proximității sociale în metabolismul glucozei,” explică autorii.
Experimentele echipei au comparat modul în care corpurile umane răspund la aceeași masă de carbohidrați atunci când sunt singure versus în companie.
Sursa articol https://www.sciencealert.com
Editor RevistaSanatatii.ro. Isi doreste ca activitatea lui sa aduca speranta milioanelor de oameni bolnavi din Romania, sa le aline suferintele si sa le ofere speranta.
