A prezenta o definiție vagă în fața comunității științifice este ca și cum ai agita iarbă de pisică în fața unui grup de pisici, iar acum există un număr considerabil de abordări propuse pentru măsurarea capacității intrinseci, însoțite de date epidemiologice publicate, dar nu există practic niciun consens cu privire la care dintre aceste abordări ar trebui să fie avansată, și nicio capacitate deosebită de a compara datele produse de capacitatea intrinsecă a unui cercetător cu datele produse de capacitatea intrinsecă a altui cercetător.
Aceasta nu a oprit un flux continuu de noi publicații în care cercetătorii compară definiția capacității intrinseci a cuiva cu alte date de sănătate, cum ar fi vârsta epigenetică. Acestea ar putea ajunge la un consens într-un moment dat, dar amânarea oricărui lucru pentru a aștepta acel rezultat pare neînțelept. Dezbaterile libere de acest gen pot dura decenii. Articolul de astăzi cu acces deschis este un altul care încearcă să se bazeze pe conceptul de capacități intrinseci și eforturile de a le defini precis, de data aceasta în direcția modelelor animale ale îmbătrânirii. Având în vedere că nimeni nu poate fi de acord cu modul în care ar trebui măsurată capacitatea intrinsecă la pacienții umani, de ce să nu extindem această discuție la modelele animale care informează dezvoltarea de terapii noi cu potențialul de a încetini sau inversa aspecte ale îmbătrânirii?
Ar putea modelele animale fi folosite pentru a urmări longitudinal capacitatea intrinsecă în timpul îmbătrânirii?
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a subliniat recent importanța promovării îmbătrânirii sănătoase la nivel mondial, un proces caracterizat de maximizarea capacității funcționale, facilitând bunăstarea la vârsta înaintată. Acest concept a inspirat dezvoltarea programului de Îngrijire Integrată pentru Persoanele Vârstnice (ICOPE) și al conceptului de Capacitate Intrinsecă (CI), acesta din urmă servind ca element central al ICOPE pentru utilizare clinică. CI reprezintă totalitatea atributelor interne mentale și fizice ale unui individ. Este adesea operaționalizat prin cinci domenii-cheie: cogniție, locomoție, vitalitate, funcție senzorială și capacitate psihologică.
Cercetările privind CI în timpul îmbătrânirii la oameni cresc, fiind marcate de o variație mare a CI. Monitorizarea longitudinală trebuie să fie o prioritate pentru a surprinde traiectoriile îmbătrânirii și a identifica factorii de risc modificabili. Cu toate acestea, necesitatea unei ferestre de timp lungi care să acopere decenii din viața umană reprezintă o provocare semnificativă în investigarea declinului CI în timp. În contrast, modelele animale oferă o alternativă strategică datorită duratelor lor de viață mai scurte în comparație cu oamenii. De exemplu,
Sursa articol: https://fightaging.org
Online Editor RevistaSanatatii.ro. Pasionata de domeniul sanatatii din copilarie. Visul ei este sa se eradicheze batranetea prin noile descoperiri stiintifice.