Medicamentele anti-amiloid au schimbat peisajul tratamentului pentru boala Alzheimer incipientă, dar au creat și o nouă problemă clinică: cum pot medicii să afle ce face o terapie în cazul unui pacient individual?
Lecanemab poate elimina plăcile de amiloid și încetini declinul cognitiv în medie, însă aceste două efecte nu se mișcă neapărat împreună de la un pacient la altul. Astăzi, tomografia cu emisie de pozitroni (PET) amiloidică poate arăta dacă plăcile dispar, dar imagistica cerebrală repetată este costisitoare și nu este universal accesibilă.
Un studiu publicat în revista The Lancet Neurology sugerează că sângele poate oferi o fereastră mai practică spre biologia care se desfășoară în timpul tratamentului. Cercetătorii de la Școala de Medicină de la Universitatea Washington din St. Louis au urmărit pacienți care primeau lecanemab în îngrijirea clinică de rutină și au măsurat un set larg de proteine plasmatice cuprinzând patologia amiloidică și tau, inflamația, neurodegenerarea și funcția sinaptică.
În loc să vadă o întoarcere uniformă către profilul molecular al persoanelor fără patologie Alzheimer, cercetătorii au descoperit mai multe modele distincte.
Unele markeri, inclusiv speciile de tau fosforilat și GFAP, s-au îndreptat către concentrațiile observate la indivizii cognitiv sănătoși, negativi pentru amiloid. Peptidele beta-amiloidice au urmat o traiectorie diferită, crescând dincolo de nivelurile observate în grupul de control. Alte proteine asociate cu inflamația, neuroni și sinapse s-au îndepărtat mai mult de intervalul de referință sănătos, în timp ce multe nu s-au schimbat semnificativ deloc.
Cercetătorii consideră că această complexitate este importantă. Un biomarker devenind mai „normal” nu este neapărat sinonim cu un tratament reușit, iar un marker care se deplasează în direcția opusă nu este automat o dovadă că tratamentul este dăunător. De exemplu, creșterile proteinelor legate de activitatea microglială pot reflecta răspunsul imun implicat în eliminarea amiloidului.
Cu alte cuvinte, biomarkerii din sânge pot fi cei mai utili nu ca un scor unic de tratament, ci ca un set de indicatori care surprind diferite procese biologice.
Printre pacienții care au efectuat PET amiloidic de urmărire, profilele proteice din sânge diferă între cei care au devenit negativi pentru amiloid și cei care au păstrat plăcile detectabile. Studiul ridică astfel posibilitatea ca viitoarele teste de sânge să ajute la determinarea momentului când eliminarea amiloidului a avut loc și când imaginile de confirmare ar putea fi cele mai utile.
Un grup în mare parte diferit de proteine a fost asociat cu modificările ulterioare în memorie și gândire. Autorii sugerează că acești biomarkeri de bază ar putea contribui în cele din urmă la informații prognostice, ajutând la estimarea traiectoriei bolii unui pacient în mod probabil, mai degrabă decât indicând simplu dacă lecanemab își îndeplinește ținta moleculară.
Această distincție ar putea fi una dintre cele mai relevante descoperiri ale studiului. Eliminarea amiloidului și păstrarea cogniției sunt obiective conexe, dar nu sunt interschimbabile biologic. Monitorizarea bazată pe sânge ar putea fi în cele din urmă necesar să aibă markeri separați.
Sursa articol https://insideprecisionmedicine.com
Senior Editor RevistaSanatatii.ro. Pasionat de lifespan, fan David Sinclair.
