Senescența celulară este recunoscută pe scară largă ca un factor declanșator al fenotipurilor legate de vârstă, fiind intrinsec legată de alte semne de îmbătrânire, cum ar fi disfuncția telomerelor, inflamația cronică și epuizarea celulelor stem. În mod diferit, interacțiunea potențială a mutațiilor somatice (distincte de conceptul mai larg de instabilitate genomică) cu celelalte semne ale îmbătrânirii este încă neexplorată, iar contribuția unei secvențe de ADN modificate la îmbătrânire necesită o înțelegere mai profundă. Într-un sens mai larg, discuția noastră despre senescența celulară și mutațiile somatice ilustrează provocarea mai largă a biogerontologiei de a distinge mecanismele care declanșează îmbătrânirea de cele pasageră.
Senescența celulară și acumularea de mutații sunt evenimente distincte, iar în prezent nu este clar cum se leagă aceste căi una de cealaltă. De remarcat că, printre puținele dovezi care leagă cele două paradigme, o descoperire importantă este că acestea pot converge funcțional atunci când mutațiile cauzează activarea oncogenelor și, implicit, senescența celulară. În plus, deși celulele senescente sunt oprite mitotic și, astfel, imune la erorile de replicare, acestea pot acumula totuși mutații datorită producției crescute de specii reactive de oxigen genotoxice și reactivării retrotranspozoanelor, care pot cauza mutageneză prin inserție. Observația că celulele senescente reprimă mai multe gene de reparare a ADN-ului și au o eficiență redusă de reparare în urma iradierii, combinate cu rezistența lor la apoptoză, stau la baza acumulării de mutații în aceste celule.
Definirea interacțiunii dintre senescența celulară și mutații rămâne o provocare semnificativă, cu un număr limitat de studii dedicate în literatură, deoarece ambele procese provin din
Sursa articol: https://fightaging.org
Online Editor RevistaSanatatii.ro. Pasionata de domeniul sanatatii din copilarie. Visul ei este sa se eradicheze batranetea prin noile descoperiri stiintifice.
