Sănătatea este ca arta; o recunoști când o vezi. Dar aceasta nu este suficient pentru dezvoltarea terapiilor. Sănătatea trebuie definită și măsurată în mod concret. Numeroase organizații au oferit ghiduri în acest sens, iar aceste ghiduri au fost interpretate în nenumărate moduri de către oamenii de știință care desfășoară studii. Fiecare are propria sa definiție la nivel de detaliu, ceea ce face comparația între studii o provocare semnificativă. Acesta este tabloul obișnuit pentru orice domeniu al efortului uman în care standardele ar fi utile. Coordonarea nu este o problemă rezolvată, iar cel mai bun lucru la care poți spera este că vor exista câteva standarde concurente care sunt aplicate destul de riguros. În ceea ce privește evaluarea și tratarea îmbătrânirii degenerative, chiar și acest lucru rămâne un obiectiv aspirațional.
Pentru prima dată în istoria umană, am putea fi capabili să măsurăm sănătatea direct, în loc să o deducem din prezența sau absența bolii. A face acest lucru ar putea permite detectarea mai timpurie a declinului legat de vârstă și ar putea cataliza noi intervenții pentru a prelungi longevitatea sănătoasă. Dar această schimbare va necesita o definiție clară și operaționalizabilă a „sănătății” și metode riguroase pentru a o evalua. Cadrul de îmbătrânire sănătoasă al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a introdus capacitatea intrinsecă (CI) – „totalitatea capacităților fizice și mentale ale unei persoane”.
Ca măsură a funcționării la nivel individual, capacitatea intrinsecă ar putea deveni un rezultat transformativ pentru cercetarea gerontologică, practica clinică și sănătatea populației. Cu toate acestea, de la început, capacitatea intrinsecă a fost interpretată în mod inconsistent. În timp ce ambiguitatea era acceptabilă într-un context politic, a devenit problematică pe măsură ce CI este tot mai mult aplicată în îngrijirea clinică și cercetarea biologică.
În 2017, investigatorii afiliați OMS au identificat cinci subdomenii – locomotor, cognitiv, senzorial, psihologic și vitalitate – ca fiind „esențiale” pentru capacitatea intrinsecă. În timp ce primele patru cuprind măsurători evidente ale funcționării consistente cu abordările tradiționale ale capacității, vitalitatea a fost conceptualizată ca descriind atributelor biologice necesare pentru menținerea homeostaziei. Vitalitatea a apărut în aceste analize biologice cu un profil fundamentat biologic, incluzând DHEAS, IGF-1, hemoglobina, FEV1 și puterea de prindere. Acest model cu 5 subdomenii (cu variații în măsurile specifice utilizate) a fost ulterior replicat în coorte de-a lungul continentelor și s-a constatat că prezice mortalitatea ulterioară și incidența anumitor boli.
Cu toate acestea, în ciuda acceptării largi a structurii cu cinci domenii, inconsistența metodologică rămâne ridicată. Studiile diferă în abordările de scorare, sursele de date și instrumentele de măsurare, în special pentru vitalitate. Pe măsură ce CI devine din ce în ce mai mult un rezultat candidat pentru studiile clinice și biologice privind îmbătrânirea, lipsa de standardizare prezintă riscuri serioase – interpretare greșită, lipsa de comparabilitate și pierderea potențială a credibilității.
Sursa articol: https://fightaging.org
Online Editor RevistaSanatatii.ro. Pasionata de domeniul sanatatii din copilarie. Visul ei este sa se eradicheze batranetea prin noile descoperiri stiintifice.
