De la descoperirea bolii Alzheimer, cea mai mare parte a atenției științifice a fost dedicată plăcilor caracteristice pe care Alois Alzheimer le-a văzut în microscopul său: conglomerate mari ale proteinei amiloid beta (Aβ) deformate. Cercetările recente sugerează însă că monomerii solubili Aβ, oligomerii și asamblările mici pot fi un factor și mai important în dezvoltarea bolii.
Cercetătorii au conceput diverse modalități de eliminare a Aβ din creier. Două terapii bazate pe anticorpi au fost aprobate pentru utilizare clinică, dar eficacitatea lor rămâne limitată. Un nou studiu realizat de o echipă internațională condusă de Institutul de Bioinginerie al Cataloniei (IBEC) și Spitalul West China al Universității Sichuan (WCHSU), publicat în Jurnalul de Terapie Țintită și Transmiterea Semnalelor, propune o abordare nouă și surprinzător de eficientă.
Transferul Aβ solubil din lichidul interstițial al creierului, prin bariera hematoencefalică (BBB), și în sânge este reglementat de proteina LRP1, care recunoaște Aβ, se leagă de el și îl transportă mai departe. Totul depinde însă de aviditate: forța cu care ligandurile se leagă de LRP1. Dacă aviditatea este scăzută, se produce o legare redusă.
În Alzheimer, însă, problema este inversă: agregatele solubile de Aβ tind să prezinte o aviditate mare față de LRP1 (se atașează strâns de acesta). Atunci când acest lucru se întâmplă, întregul complex pătrunde în celula endotelială, un element de bază al barierei hematoencefalice, dar nu ajunge niciodată din cealaltă parte. În schimb, atât Aβ, cât și moleculele de LRP1 sunt degradate în lisozomi printr-o cale Rab5/lizozom. Acest lucru creează o lipsă de molecule LRP1 disponibile și împiedică și mai mult eliminarea Aβ.
Aviditatea medie este punctul optim: când acest lucru este cazul, LRP1 recrutează o altă proteină, PACSIN2, care îndoaie membrana celulei endoteliale într-un „tunel” tubular care trece complet prin celulă. Atât LRP1, cât și încărcătura sa toxică ies apoi din cealaltă parte, iar Aβ este depozitat în sânge pentru degradare, în timp ce LRP1 revine la „postul său de luptă”, menținând eliminarea Aβ netedă și eficientă.
Pentru a atinge acest stadiu optim, cercetătorii au creat polimerizomi cu ligaturi pentru LRP1 și ajustate pentru aviditate medie. Prin clusterizarea LRP1 la nivelul potrivit, ei direcționează traficul către tuburile PACSIN2, restabilesc LRP1 la peretele vasului și stimulează eliminarea Aβ.
Cercetătorii au testat invenția lor într-un model de șoarece al bolii Alzheimer (APP/PS1). Creierele acestor șoareci acumulează rapid Aβ, determinând o deteriorare cognitivă semnificativă. Nanoparticulele au redus semnalul Aβ PET cu aproximativ 46% la 12 ore și au redus volumul Aβ al creierului cartografiat în 3D cu aproximativ 41% în 14 regiuni, crescând, în același timp, Aβ-ul plasmatic/vascular, în conformitate cu
Senior Editor RevistaSanatatii.ro. Pasionat de lifespan, fan David Sinclair.
