**Lizozomii sunt puncte centrale pentru degradarea celulară și transmiterea semnalelor, însă funcția lor scade odată cu înaintarea în vârstă.** Modificările semnificative ale morfologiei lisozomale asociate cu îmbătrânirea rămân încă insuficient înțelese din punct de vedere fiziologic. Studiile recente au descoperit că un subgrup de lizozomi îmbătrâniți suferă o mărire din cauza disfuncționalității lor în C. elegans. Această mărire nu este doar o consecință pasivă a declinului funcțional, ci reprezintă un răspuns activ adaptativ pentru a menține capacitatea de degradare a lisozomilor. Blocarea măririi lisozomale agravează degradarea deficitară a lizozomilor disfuncționali.
**Mecanic, mărirea lisozomală este un proces reglementat la nivel transcripțional de factorul de transcripție al longevității SKN-1, care răspunde la disfuncționalitatea lisozomală prin restricționarea fisiunii și implicit induce mărirea lisozomală.** Mai mult, la animalele cu longevitate crescută, lipsite de germină, activarea SKN-1 induce mărirea lisozomală, promovând astfel degradarea lisozomală și contribuind la longevitate. Aceste descoperiri dezvăluie o adaptare morfologică ce asigură homeostazia lisozomală, cu relevanță potențială pentru îmbătrânirea lisozomală și durata de viață.
Sursa: [Articol original](https://doi.org/10.1371/journal.pbio.3003540)
Online Editor RevistaSanatatii.ro. Pasionata de domeniul sanatatii din copilarie. Visul ei este sa se eradicheze batranetea prin noile descoperiri stiintifice.
