Proteinele beta-amiloid (Aβ) și tau sunt principalii suspecți în boala Alzheimer. Cu toate acestea, focalizarea pe fiecare în parte nu a fost suficientă pentru a explica toate nuanțele acestei boli mortale. Această echipă a demonstrat anterior că astfel de complexe ar putea fi relevante pentru progresul bolii, iar acest studiu extinde cercetarea investigând complexele pe care Aβ42, cel mai dăunător tip de peptide amiloid, le formează cu o altă proteină, fibrinogen.
Fibrinogenul este precursorul fibrinei, proteina care reglează coagularea sângelui. În mod normal, fibrinogenul nu ar trebui să fie prezent în țesutul cerebral. Cu toate acestea, pe măsură ce bariera sânge-creier (BBB) se deteriorează, ceea ce este unul dintre semnele distinctive ale Alzheimerului, fibrinogenul se strecoară prin ea și interacționează cu peptidele Aβ. Întrebarea pe care cercetătorii au formulat-o a fost: dacă Aβ și fibrinogenul se leagă între ei, parteneriatul lor afectează activ sinapsele și BBB-ul?
Echipa a început cu un model ex vivo de șoareci: culturi de feliuțe hippocampale organotipice (OHCs), care sunt feliuțe vii de 400 de microni ce păstrează circuitul local. Cercetătorii au tratat feliuțele cu Aβ42 și/sau fibrinogen în diferite concentrații, sau cu complexele lor pre-asamblate, măsurând nivelurile a două proteine indicative pentru activitatea sinaptică, SYP și PSD-95.
O doză mică de Aβ42 (150 nM) sau fibrinogen (50 nM) administrată singură nu a modificat nivelurile de SYP și PSD-95, în timp ce o doză mare de Aβ42 (500 nM) a redus ambele, așa cum era de așteptat. Cu toate acestea, atunci când aceleași doze mici (150 nM Aβ42 + 50 nM fibrinogen) au fost administrate sub formă de complexe, proteinele sinaptice au scăzut dramatic, la fel ca în cazul dozei mari de Aβ.
„Este nevoie de o cantitate mai mare de Aβ sau fibrinogen administrate separat pentru a cauza daune grave în creierul afectat de Alzheimer”, a declarat Erin Norris, profesor asociat de cercetare în laboratorul lui Sidney Strickland de la Rockefeller. „Dar atunci când cele două se combină, ai nevoie doar de cantități foarte mici din fiecare pentru a provoca daune. Există un efect sinergic între Aβ și fibrinogen.”
Când cercetătorii au pre-incubat Aβ42 cu o moleculă care blochează situl de legare al fibrinogenului, pierderea sinaptică a fost prevenită. Acest lucru indică faptul că efectul se datorează legării Aβ-fibrinogen, nu doar prezenței ambelor molecule.
Echipa a trecut apoi la experimente in vivo la șoareci. După o infuzie intracerebroventriculară (ICV, direct în creier), șoarecii care au primit complexe pre-formate au prezentat niveluri reduse de SYP și PSD-95 la nivelul hippocampului. În mod invers, dozele egale sau chiar mai mari de substanțe administrate separat nu au avut acest efect. Blocarea formării complexelor a eliminat semnalul de deteriorare sinaptică, la fel ca în feliuțe.
Daunele aduse creierului de complexele Aβ42/fibrinogen au depășit sinapsele. Cercetătorii au examinat, de asemenea, tau181 fosforilat (p-tau181), un biomarker folosit pe scară largă pentru Alzheimerul incipient și un semn biochimic care
Senior Editor RevistaSanatatii.ro. Pasionat de lifespan, fan David Sinclair.